4.150.000 de măști achiziționate din donații pe platforma „Donează pentru linia întâi” au plecat către cei care au cea mai mare nevoie

4.150.000 de măști achiziționate în urma donațiilor efectuate de către oameni și companii pe platforma Donează pentru linia întâi sunt pe drum către cei care au grijă de sănătatea și siguranța noastră în aceste zile în care se luptă cu virusul COVID-19

.

Conform îndrumărilor Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății, medicii și personalul sanitar, polițiștii, armata și jandarmii, dar și alte grupuri care sunt expuse la riscul de a contacta virusul vor intra în posesia măștilor în cel mai scurt timp, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care se ocupă cu distribuția lor.

Astfel medicii de familie vor intra în posesia a 1.121.800 de măști, iar asistenții sociali de la casele de copii, care se expun riscului de a contacta virusul, 1.000.000 de măști. Polițiștii, care în aceste zile veghează ordinea publică, vor beneficia de 700.000 de măști, iar Armata Română de 500.000 de măști. De asemenea, jandarmii vor intra în posesia a 260.000 de măști și polițiștii de la frontieră, care sunt printre primii care iau contact cu românii ce se întorc în aceste zile acasă din zonele “roșii”, câte 260.000 de măști, la fel și pompierii și salvatorii SMURD. În același timp, Inspectoratului pentru Imigrări și piloților militari li se vor livra câte 15.000 de măști.

Cele 4.150.000 de măști au fost aduse din Hangzhou, China, luni, cu un avion cargo. Următorul transport efectuat cu un avion Tarom reconvertit în cargo este așteptat mâine în țară cu 300.000 măști FFP2 destinate medicilor din prima linie. Avionul va efectua o cursă București – Shenzhen – București, traseu ce va fi repetat, probabil, de mai multe ori pe săptămână.

În mai puțin de două zile de la lansarea platformei de către Mobexpert, Banca Transilvania, Bitdefender și eMAG, peste 4.000 de oameni din toată țara au făcut donații în valoare de peste 350.000 de lei. Companiile inițiatoare ale proiectului au donat fiecare câte 1.000.000 lei la startul campaniei. Toate donațiile sunt afișate transparent pe platforma www.emag.ro/doneaza/live. Pe această pagină sunt centralizate și toate informațiile despre produsele și beneficiarii către care au fost distribuite.

Campania este abia la început, iar nevoile celor din linia întâi sunt foarte mari, astfel că fiecare dintre noi este chemat să ajute acum, atât cât poate, de pe www.emag.ro/doneaza.

3 comentarii

  1. Oare au trimis si romanii ‘Forces speciales’ sa pazeasca avionul de americanii hrapareti sau nu a fost nevoie, transportul fiind neglijabil ca volum pentru marii rechini ?

    • Am inteles ca americanii au dat o declaratie oficiala cand au fost acuzati de nemti pe aceeasi tema-ca iau materiaele altora- ca sunt acuzatii nefondate.Eu ii cred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *