Crocodilii decid transferul fostului coechipier al lui Ianis Hagi la o echipă din Iran

Fotbalistul englez Ryan Kent (28 de ani), fost coechipier cu internaționalul român Ianis Hagi la Glasgow Rangers, va semna cu echipa iraniană Persepolis FC din Teheran din motive neobișnuite: legislația din Iran permite deținerea de crocodili ca animale de companie, relatează publicația britanică Express, care citează presa turcă. Extrema stângă a evoluat ultima dată la […]

Fotbalistul englez Ryan Kent (28 de ani), fost coechipier cu internaționalul român Ianis Hagi la Glasgow Rangers, va semna cu echipa iraniană Persepolis FC din Teheran din motive neobișnuite: legislația din Iran permite deținerea de crocodili ca animale de companie, relatează publicația britanică Express, care citează presa turcă. Extrema stângă a evoluat ultima dată la Fenerbahce.


Kent, fotbalist format la academia lui Liverpool, ar putea semna cu echipa iraniană Persepolis FC din Teheran. Potrivit canalului de știri turcesc „As Marca”, unul dintre motivele principale ale acestei mutări neobișnuite ar fi legile iraniene care permit deținerea de crocodili ca animale de companie.


Fotbalistul deține mai mulți șerpi și crocodili. În Iran nu există reglementări stricte privind deținerea de crocodili ca animale de companie, în timp ce în Marea Britanie acest lucru este strict reglementat și necesită o autorizație specială.


În timpul perioadei sale la Glasgow Rangers între 2018 și 2023 (33 de goluri și 56 de assist-uri pentru echipa scoțiană în 218 meciuri în toate competițiile, finalist Europa League 2022), Kent era cunoscut pentru pasiunea sa pentru șerpi.


Fostul său coechipier James Tavernier a declarat pentru „The Sun„ că Ryan Kent ar fi dăruit un șarpe de Crăciun.


În noiembrie 2024, „Scottish Sun” a scris că jucătorul căuta un „babysitter” pentru crocodilii săi prin intermediul unui anunț. Oferea un salariu lunar de 3.000 de dolari și o asigurare de sănătate. 


Kent este liber de contract după ce și-a reziliat, în toamna trecută, angajamentul cu Fenerbache Istanbul, unde ajunsese în 2023. Internaționalul englez de tineret, 6 selecții și un gol, a mai jucat la Coventry, Barnsley și Freiburg (Germania)


Ryan Kent a fost coleg cu Ianis Hagi între 2020 și 2023.


Concluzii


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *